Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine. Pentru mine, toate confesiunile creștine au valoare egală și doctrinele lor, toate, fără excepție, au și multe puncte slabe. Nu există doctrină creștină mai bună decât altele și aș dori să risipesc această iluzie prin abordarea unor aspecte diferite. Căutând intensiv nu am găsit încă nici o doctrină creștină, pe care să o pot numi ”bună.” Bun este Unul singur, Dumnezeu. (Marcu 10; 18) Toate luptele doctrinare dintre membrii Bisericilor instituționale sunt sterile. Fiecare vede deficiențele doctrinale ale altora și nimeni nu prea vede deficiențele doctrinale a confesiunii creștine, de care aparține. Se întâmplă la fel ca în viața de fiecare zi. Creștinii nu văd deslușit să scoată paiul din ochii altora, din cauza bârnei doctrinale, din proprii lor ochi. Așa se întâmplă și cu discuțiile pe marginea problemei icoanelor.
Sunt icoanele care se folosesc în Biserica instituțională Ortodoxă idoli? Este o întrebare esențială care face diferența între o practică corectă a Creștinismului și o practică opusă acestuia. Dus de valul propagandei Neo-protestante, la prima vedere, s-ar părea că icoanele au ceva în comun cu idolii și că deci ar putea și ele să fie niște idoli. Dacă ne bazăm doar pe textele V.T. atunci da, icoanele sunt idoli. Noi însă trebuie să luăm în considerare cu precădere textele N.T., căci, prin Isus (Iisus), Dumnezeu s-a întrupat în om și acest lucru schimbă, în mod esențial, datele problemei. La o analiză mai atentă, se poate vedea că de fapt icoanele nu pot fi considerate idoli. Cum poate fi socotită un idol icoana lui Isus (Iisus)? Dacă icoana lui Isus (Iisus) este un idol, atunci ce este Isus (Iisus), Cel pe care îl reprezintă icoana? Sub nici o formă nu se poate face o alăturare între icoana lui Isus (Iisus) și un idol, căci un idol nu poate fi niciodată asociat cu Dumnezeu. Ce este un idol? Pentru a obține un răspuns la această întrebare trebuie mai întâi să ne referim mai întâi la V.T. dar să nu rămânem cramponați în el. Să vedem ce era considerat idol și interzis pentru poporul evreu.
· 3 Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
· 4 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.
· 5 Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,
Ce sunt icoanele? Sunt înfățișarea unor chipuri de femei și bărbați înaintea cărora unii se închină. Ele sunt însă o înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai jos decât pământul. Sunt oare oamenii o înfățișare a unor lucruri? Desigur că nu, dacă prin oameni înțelegem altceva decât lucruri. Ce sunt oamenii? Ei sunt ființe și nu sunt lucruri. Totuși cuvântul ”lucruri,” din textul citat, poate avea și o accepție mai largă și anume poate să cuprindă orice entitate chiar și ființele umane. În orice caz, un idol este un obiect de cult fără nici o legătură cu Dumnezeu, care este, în mod nejustificat, considerat a fi un dumnezeu. În alt loc, în V.T. se precizează mai detaliat ce era considerat a fi un idol și ne spune că era interzis a se face un chip de femeie sau bărbat.
· 15 Fiindcă n-aţi văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre,
· 16 ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei,
· 17 sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri,
· 18 sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului.
· 19 Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.
”Fiindcă n-aţi văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului.” Iată de ce nu li se permitea să își facă un chip care să îl reprezinte pe Dumnezeu, pentru că El nu le arătase nici un chip atunci când le-a vorbit. Oamenii însă au văzut un chip, atunci când le vorbea Isus (Iisus) și astfel motivul invocat în prima parte a acestui verset a dispărut cu desăvârșire. O dată cu întruparea lui Dumnezeu în Persoana lui Isus (Iisus), Dumnezeu însuși și-a făcut un chip de om pentru Sine. Din acel moment , Cel în care s-a întrupat Dumnezeu, chipul Acelui om, adică chipul lui Isus (Iisus) nu mai poate fi socotit un idol. Isus (Iisus) este chipul văzut al Dumnezeului cel nevăzut și nu este nicidecum un idol. Dumnezeu a făcut ceea ce înainte de Isus (Iisus) era considerat a fi un idol, adică a luat un chip de om pentru Sine. Dumnezeu care nu a arătat nici un chip în trecut ne-a arătat chipul Său în Persoana lui Isus (Iisus).
· 13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,
· 14 în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
· 15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea.
· 16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
· 8 „Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.”
· 9 Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”?
Dacă în V.T. Dumnezeu nu prezentase oamenilor nici un chip și nu dorea ca aceștia să creeze o falsă reprezentare, în N.T. Dumnezeu și-a luat El însuși un chip, în Persoana lui Isus (Iisus). În aceste condiții, reprezentarea Lui Isus (Iisus) într-o icoană, nu poate fi în nici un caz un idol. Omul în care locuiește Duhul lui Dumnezeu este ”întruparea,” în sens larg, a Lui, deoarece în trupul acelui om locuiește Duhul Său. Din acest motiv și sfinții, Creștini născuți din nou, pot să fie reprezentați în imagini căci și ei, ca și Isus (Iisus) sunt partea vizibilă, deci aptă de a fi reprezentată în imagini vizuale, a Dumnezeului cel nevăzut. Eu nu am intenția să intru în detaliu în dezbaterea privitoare la icoane dar a numi imaginea lui Isus (Iisus), sau a sfinților, idoli, mi se pare a fi o absurditate, atîta vreme cât Dumnezeu însuși și-a luat pentru sine o parte vizibilă. N.T. și V.T. sunt două abordări foarte diferite ale raporturilor dintre om și Dumnezeu, deoarece în V.T. avem un Dumnezeu oarecum despărțit de oameni, detașat de ei, în afara ființelor lor, deasupra lor, dar în N.T. Dumnezeu este și om, în sensul că omul în care locuiește Dumnezeu în și împreună cu Isus (Iisus), este dumnezeu. Această estraordinară îngemănare între finit și infinit, acest paradox, în care infinitul devine, se realizează prin finit, este cheia înțelegerii Creștinismului. Dumnezeu se face om, pentru ca omul să se facă la fel ca și Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui.
Lupta împotriva icoanelor denotă o anumită mentalitate și anume ea duce la desconsiderarea, într-un anumit sens, a omului, care imagistic nu poate fi asociat cu Dumnezeu. Indiferent de propaganda care se face de către anumite instituții bisericești, pentru a atrage repede în rândurile lor, indivizii fără pregătire spirituală, care nu au citit Biblia și care pot fi ușor induși în eroare, prin citarea trunchiată a unor texte, eu afirm cu toată răspunderea că icoanele nu sunt idoli. N.T. îmi dă toate argumentele pentru a face o astfel de afirmație și nu sunt impresionat de doctrinele unor Biserici instituționale Neo-protestante care își axează propaganda religioasă pe problema icoanelor. Pe de altă parte, după părerea mea, icoanele nu sunt necesare, sunt inutile și acela sau acea care îl are pe Dumnezeu, locuind în el sau în ea, nu are nevoie de o icoană pentru ca să își amintească de Isus (Iisus), căci el sau ea îl cunoaște pe El în mod spiritual, în sine însăși și nu îl mai cunoaște în felul lumii.
16 Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi, chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.
A-l cunoaște pe Isus (Iisus) în felul lumii înseamnă a îl cunoaște pe El, rugându-ne în fața icoanelor, privind la icoane și nu uitându-ne în inimile și mințile noastre. Noi suntem icoana lui Isus (Iisus), dacă El locuiește cu adevărat în noi, iar dacă nu locuiește în noi degeaba ne rugăm în fața icoanelor. Cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui.
· 9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
Închinarea în fața icoanelor nu este un păcat și nu este categoric o idolatrie dar este o formă inferioară de spiritualitate. Este vorba despre o spiritualitate în fază incipientă, o spiritualitate în care instituția bisericească Ortodoxă, proprietarul celor mai multe icoane, ține în dependență de ea o mulțime de oameni, care sunt dependenți de acele icoane. Dacă Dumnezeu dorește să mă vindece nu are nevoie de o icoană la mijloc, între mine și El, nu are nevoie de mijlocirea Bisericilor instituționale, oricare ar fi acestea. Relația noastră cu Dumnezeu este una personală, nemediată de instituțiile bisericești și acestea din slujitori ai lui Dumnezeu, cum ar fi trebuit să fie, îndeplinind o misiune limitată, au devenit administratori și posesori ai mântuirii noastre. Închinarea la icoane nu este un păcat dar poate fi o mare manipulare, atunci când unele icoane,”făcătoare de minuni,” sunt o modalitate de a atrage mulțimile de oameni acolo unde decide Biserica instituțională Ortodoxă. Nu există icoane ”făcătoare de minuni,” există Dumnezeu care face minuni și le poate face, dacă vrea, chiar prin intermediul unei icoane, așa cum făcea minuni prin intermediul apelor de la Betesda. Icoanele în sine nu au nici o putere, ci Persoana pe care acestea o reprezintă deține puterea, este bine să nu uităm acest lucru nici o clipă. Noi toți suntem o preoție sfântă, o seminție aleasă și ar trebui să ne informăm fiecare, cel puțin pentru noi, cât mai bine, despre felul în care lucrează Dumnezeu, în viețile noastre.
Eu nu vorbesc după pozițiile Ortodoxiei și nu iau apărarea icoanelor. Nicidecum, eu nu mă închin în fața icoanelor dar nici nu găsesc că a te închina în fața lor este nebiblic și de aceea dacă mă aflu într-o biserică Ortodoxă nu judec pe aceia sau acelea care se închină în fața icoanelor și cu atât mai mult nu îi condamn. Închinarea în fața icoanelor nu este un obstacol în calea mântuirii oamenilor, dar accentul prea mare pus pe forme ritualice, în dauna conținutului spiritual și folosirea icoanelor pentru interese de cult, care nu sunt strict interesele mântuirii individuale a fiecărui credincios mi se pare o greșeală, care poate avea consecințe grave. Icoanele pot avea un loc pentru aceia sau acelea care s-au obișnuit cu ele, dar vor avea un loc din ce în ce mai mic pentru aceia care simt cu adevărat prezența vie a lui Dumnezeu în viața lor. Pe de altă parte, eu personal resping modul manipulativ și condamnator în care Bisericile instituționale Neo-protestante folosesc problema icoanelor pentru a face prozelitism în favoarea confesiunilor lor. Ele spun numai jumătate de adevăr și în cazul acesta o jumătate de adevăr echivalează cu o minciună. Toate Bisericile instituționale fac propagandă pentru instituțiile lor religioase și nimeni nu spune tot adevărul sau nu analizează obiectiv lucrurile. În fond, închinarea în fața icoanelor sau închinarea în absența icoanelor este o problemă care până la urmă rămâne la latitudinea celui credincios și nimeni nu trebuie să fie condamnat nici pentru că se închină în fața unor astfel de reprezentări grafice și nici pentru că nu se închină. Fiecare vrea să convingă pe ceilalți că el are dreptate dar problema icoanelor este o chestiune complexă, care nu se rezolvă doar prin citirea unor texte din V.T. Dacă nu ar fi fost Isus (Iisus) probabil că noi nu ne-am fi făcut Evrei și nu ne-am fi circumcis și dacă nu ne supunem circumciziei, atunci de ce ne vedem toate deosebirile dintre V.T. și N.T.? Răspunsul meu ar fi acela că pentru construirea unei confesiuni creștine este nevoie de o doctrină diferită decât doctrinele deja existente și de aceea oamenii sunt în căutarea de combinații posibile ale textelor Bibliei. Toate războaiele doctrinare sunt inutile căci Dumnezeu mântuiește oamenii, în mod individual și nu mântuiește oamenii în funcție de ”corectitudinea” unei doctrine sau a alteia, ci în funcție de puterea de a îl iubi pe Dumnezeu și semenii iar pe aceasta Dumnezeu o cunoaște, pentru fiecare din noi, încă înainte de întemeierea lumii.
· 4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
· 5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,
· 6 spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. (Efeseni 1; 4-6)
Înainte de întemeierea lumii nu exista problema icoanelor și Dumnezeu ne-a ales în timp ce făcea cu totul abstracție de această problemă și fără nici o legătură cu ea. Unii Creștini Neo-protestanți au tendința de a se considera pe ei mai buni Creștini decât alții doar pentru că, ei nu se roagă în fața icoanelor și pentru că au fost botezați la maturitate. Dumnezeu ne cunoaște pe fiecare în parte și criteriile Lui sunt unele profunde și nu se limitează la aspecte ritualice, formale.